Steaua își joacă, miercuri, viitorul în Europa League, de rezultatul de la Napoli depinzând prezența în „16”-imile competiției. Un egal este de ajuns pentru români, însă Edinson Cavani, atacantul italienilor, promite că va înscrie și că Napoli va fi echipa calificată în primăvara europeană.
Cavani este cel mai în formă jucător de la Napoli, înaintea partidei decisive cu Steaua, din Grupa K a Europa League. După ce a marcat golul de 3-3 în Ghencea, în meciul tur, chiar în ultimele secunde ale prelungirilor, și i-a făcut zile negre lui Goian, în partida cu Palermo din Serie A, uruguayanul îi „amenință” din nou pe români. „Jucăm acasă și avem prima șansă. Steaua să nu-și facă prea multe speranțe. Noi ne vom califica!”, spune atacantul în vârstă de 23 de ani.
Dacă pe teren este ca o fiară, în viața privată, Cavani nu iese prea mult în evidență. Este un tip religios și de fiecare dată când are ocazia îi mulțumește lui Dumnezeu pentru tot ceea ce i se întâmplă. Ca și Kaka, atacantul poartă câteodată pe sub tricou un maiou cu mesajul „Îi aparțin lui Iisus”, pe care îl arată imediat după ce marchează câte un gol.
E preferatul bunicii sale
Cavani este unul dintre cei 14 nepoți ai Mariei Guglielmone, însă el i-a adus bătrânei cele mai mari bucurii până acum. „Am avut o satisfacție imensă când l-am văzut jucând pentru naționala Uruguayului, dar mă bucur și că a reușit în Italia. Ceea ce face el în Sicilia este un omagiu adus bunicului său, care a muncit mulți ani acolo. Este un băiat foarte atașat de familie. Mereu îmi face cadou câte un tricou de-al lui. Le țin pe toate într-un loc special”, spune bunica lui Cavani.
Fratele lui e coleg cu Neaga
Puțină lume știe că Edinson Cavani are origini italiene, bunicul său emigrând în Uruguay când era tânăr. Actualul atacant al lui Napoli a început să joace fotbal în 2000, la FC Danubio, club la care a și debutat în prima ligă din Uruguay, în 2006. Un an mai târziu s-a transferat la Palermo, iar de pe 17 iulie evoluează pe „San Paolo”. Fratele lui Cavani, Walter Guglielmone, joacă la Neftci Baku, în Azerbaidjan, aceeași echipă la care e legitimat și Adrian Neaga.
15,5 milioane de euro este valoarea de piață a lui Cavani, conform www.transfermarkt.de Cavani este liderul golgheterilor din Serie A, în acest sezon, cu 9 goluri marcate în 14 meciuri Calitățile lui Cavani
– nicio minge nu este pierdută pentru el. Aleargă la fel de mult, din primul până în ultimul minut – dacă preia cu fața la poartă, de cele mai multe ori e de neoprit – are execuții surprinzătoare și din afara careului. Nu trebuie lăsat să tragă la poartă – are obiceiul să vină în propriul careu, să recupereze mingea și să plece pe contraatac
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER